Merg pe bicicleta 100 km

Pentru ca eram un pic plinut cand eram mic, ai mei parinti au decis ca e cazul sa fac miscare intr-un cadru organizat, regulat, macar de doua ori pe saptamana. Asa ca tot ei au decis ca cel mai potrivit mi-ar fi atletismul. Nu a contat ca eu as fi vrut inot sau ciclism. Asa ca de mana cu ei, de doua ori pe saptamana mergeam la stadion unde o antrenoare ma punea alaturi de alti copii de varsta mea sa alerg, sa sar garduri, sa fac ture de stadion, sa merg ca piticu, si alte alea obositoare pentru mine. Dupa cateva antrenamente in care ma conduceau de manuta pana la stadion, dus intors, au considerat ca am invatat drumul si m-au lasat sa ma duc singur la stadion. Si sa ma intorc. Cu bicicleta, caci aveam una. Asa ca plecam de acasa, ma plimbam de fiecare data pe alt drum pana la stadion, ma prefaceam ca ma antrenez, antrenoarea se prefacea ca ma antreneaza, apoi ma intorceam acasa pe alt drum. Antrenamentul era din ce in ce mai scurt caci drumul pana la stadion era din ce in ce mai lung. Dupa doar cateva saptamani stiam aproape toate stradutele din cartier, ba chiar din jumatatea sudica a Bucurestiului. Intre timp am renuntat sa mai merg la stadion, era pierdere de timp, doar pedalam prin tot orasul. Placerea de a merge cu bicicleta mi-a ramas, in ciuda piedicilor pe care le-am intampinat. Am cazut cu bicicleta in lac, mi-au furat trei biciclete, am cazut de pe bicicleta si mi-am rupt doua coaste, (asta de curand, pe dealurile de langa Piatra Neamt)  dar nu am renuntat. In urma cu cateva luni am ramas din nou fara bicicleta, fiul meu Alex a urmat calea Clujului cu tot cu ea.   

Asa ca, dupa ce am dat sfoara in tara ca vreau bicicleta, un prieten mi-a dat un link catre un alt prieten care vindea una. Intre timp am primit provocarea de a face 100 de ceva, asa ca am ales sa fac 100 de km cu bicicleta pe care inca nu o aveam. Asa ca, am facut singurul lucru firesc, am acceptat provocarea si am cumparat bicicleta. Si uite asa, m-am facut si cu o bicicleta, si cu o provocare. 

Ati fost vreodată in situatia sa vreti sa faceti ceva, dar sa fiti nehotarati si sa aveti nevoie doar de un impuls, de o motivatie potrivita, de un semn, ca sa incepeti? Asa a fost pentru mine provocarea asta! Cand am vazut pe lista 100 de km cu bicicleta, mi-am zis: asta e! Accept, dar am nevoie de bicicleta!   Un cunoscator stie ca 100 de km sunt putini, sper insa ca aceasta suta sa fie prima dintr-un lung sir de sute de kilometri!

Și nu uitați ca oricat de puțin ați dona, conteaza! Toate fondurile stranse vor fi directionate catre tinerii care nu au posibilitatea de a participa in program.